Web 2.0 va suferi o nouă schimbare

Fiind început de an, m-am gândit că una dintre cele mai potrivite teme ar fi o analiză, o predicţie a trendurilor în proiectarea site-urilor web. Conform Forbes, site-urile web se vor schimba semnificativ de mult în acest an. Responsive web

Specialiştii vor lucra atât la partea de design, cât şi la partea de rulare cât mai bună pe telefoanele mobile şi la scrolling parallex. În ziua de astăzi cei mai mulţi utilizatori folosesc smartphonurile, aşa că a devenit o necesitate ca paginile web să devină Responsive, adică să fie compatibile cu dispozitivele mobile.

Continuă lectura

Web 2.0 cunoaşte zăpada

Azi a nins în Timişoara. A fost prima zăpadă (tentativă de zăpadă) de anul acesta. Aşa cum era de aşteptat, Facebook-ul, săracul de el a fost invadat de mesaje „Ninge”, zăpadă în Timişoara sau „X se simte fericită”, bineînţeles postată şi o poză cu nişte pomi mai albi că altceva nu au avut ce să pozeze.

Pe parcursul zilei respective, pe peretele profilului apăreau astfel de constatări şi comentarii, aşa să ştie omul că încă mai ninge afară. Precizez că am geamuri şi îmi pot da singură seama de vremea de afară, dar unii ţin morţiş să mă ţină al curent cu prognoza meteo. Am simţit-o dimineaţa chiar pe propria piele în trafic, unde lumea parcă a înnebunit. Claxoane peste claxoane, cozi interminabile la semafor, nervi şi agitaţie.

Peste câteva zile vor veni 1 Decembrie, Sf. Nicolae, ca să nu mai zic de  Crăciun şi Anul Nou. Ce facem, le mutăm în web 2.0?

Facebook a fost din nou primul pe listă

Tot luna aceasta am mai vorbit despre evenimente nefericite în care primul mijloc folosit pentru comunicare a fost facebook-ul. Ei bine, istoria se repetă, de această dată în frumosul nostru oraş, Timişoara. Să fiu mai explicită, în fericitul complex studenţesc. Joi noapte a avut loc un incendiu la o cunoscută şaormerie în complex. După ce studenţii au fost treziţi de focul de tabără, care a reuşit să spargă şi câteva geamuri, în jurul ore 3 jumătate, după ce şi-au mai revenit din sperietură, la scurt timp au apărut reacţiile pe facebook.

Incendiu IncendiuIncendiu

După o astfel de trezire, numai chef să dormi nu mai ai. Şi ce faci? Simplu: scrii pe facebook, împărtăşeşti, să ştie şi ceilalţi prin ce ai trecut tu. Să afle lumea din timp că a ars şaormeria şi unii care mâncau des acolo să ştie  să schimbe locaţia.

Cam asta au făcut studenţii, în timp ce primele articole de ştiri în online au apărut a doua zi la ora 11-12. Deci, din nou se dovedeşte că facebook-ul a fost primul mijloc de comunicare la care a apelat lumea, transmiţând din nou în timp real.

Cutremur in Web 2.0

Azi dimineaţă a avut loc un cutremur de 5,5 grade la Vrancea, care s-a simţit în mai multe părţi ale ţării. După ce multă lume a fost trezită de guduitură şi oamenii erau foarte speriaţi, au început să împărtăşească trăirile şi celorlalţi. Primul mijloc la care au apelat a fost Facebook-ul. Deja bine intrat în obiceiurile oamenilor, acesta a devenit principalul mijloc de comunicare şi de transmitere a veştilor în timp real.

La şcoală am învăţat că televiziunea şi radioul transmit ştirile în direct, în timp real, dar se pare că noile tehnologii şi reţelele de socializare le-a luat-o mult înainte. Afirm acestea, deoarece în cadrul acestui nefericit eveniment, prima televiziune a transmis la ora 6, la aproape 90 min. după ce a avut loc cutremurul.

Vorbind de web 2.0, voi aminti (sau voi duce la cunoştinţă pentru cei acre nu ştiu) de aplicaţia pentru telefoane care te anunţă cu 30 secunde înainte că va avea loc un cutremur în zona Vrancea mai mare de 4,8 grade. Aici veţi putea găsi mai multe detalii referitoare la această aplicaţie. Aplicaţia este utilă, dar voi lăsa specialiştii să îşi exprime părerile.

Prima MASmedia în România

Am citit zilele trecute în mediul online despre o conferinţă care se anunţă interesantă, din punctul meu de vedere şi care merită urmărită. Este vorba despre MASMmedia, adică Mişcarea anti social media care va avea loc la Cluj în 15-16 noiembrie 2013. În cadrul conferinţei vor fi invitaţi Andrei Gheorghe (via Skype), echipa Cenzurat, Zoso, Oana Barbu şi mulţi alţii. Conferinţa, conform spuselor organizatorului, nu va fi anti social media, anti Facebook sau Google+. Participanţii vor dărâma conceptul de social media care nu este bine înţeles.

sursa (http://antisocialmedia.ro/)Organizatorii spun că vor să distrugă miturile, fiind prima conferinţă din România anti mit, spam şi stereotip. Este anti click aici, nou, şocant şi anti “Like & Share pentru un frigider”(http://entertrainer.tv/2013/10/ce-este-masmedia-miscarea-anti-social-media/).

După părerea mea, unii într-adevăr exagerează cu social media. Am să dau câteva exemple: de ce aş fi eu interesată să văd în fiecare zi dacă o persoană se simte tristă, fericită, iubită sau dezamăgită. Poate nu sunt curioasă că persoana este la plimbare cu X, că doarme sau că vizionează un film. M-am săturat (şi cred că mai mulţi sunt de acord cu mine) să-mi fie invadat ecranul de mesaje „click aici”, „câştigi nu ştiu ce”, „vezi imagini inedite”.  Chiar facebook-ul, de exemplu, este asociat cu piţipoance, cu dă like la orice, distribuie cât mai mult.

Conferinţa vrea să distrugă tocmai aceste mituri. (Oare va fi un fel de mithbusters?)  🙂  Eu personal aştept cu nerăbdare să văd ce se va întâmpla şi ce se va discuta, aştept să ascult părerile unor specialişti care vorbesc din propria lor experienţă.

Marile brand-uri ale Chinei ameninţă Europa

Între marile brand-uri ale Chinei şi cele ale Europei se dă o bătălie continuă e mai mulţi ani. China are o valoare a brand-urilor mai mare de 10 miliarde de dolari în ultimul an. ChinaLife este o firmă de asigurări de viaţă care ocupă locul 2 după AIG. Baidu este celebrul motor de căutare, fiind o ameninţare pentru Google.

Tencent QQ cu drăguţa lor mascotă Pinguinul, au devenit un fenomen cultural în China. Este una dintre cele mai mari comunităţi din lume şi are peste 800 de milioane de conturi active. A început ca un instant messaging şi este cea mai mare reţea socială, peste Facebook. Este cea de-a treia companie din lume listată la bursă, mai mare chiar şi decât eBay sau Yahoo. Ce mai trebuie menţionat este că Tencent a făcut ceva ce AOL nu a putut: să facă un business din instant messaging. Cu peste 110 milioane de useri online, China este a doua țară într-un clasament al userilor pe internet. În luna mai anul trecut site-urile Facebook, Twitter şi Youtube au fost interzise în China.

În Japonia concurentul Facebook-ului este Mixi. Această reţea de socializare foloseşte porecle şi avataruri în timp ce Facebook foloseşte identităţi reale. Şi în privinţa protecţiei intimităţii, Mixi este extrem de protectoare. De aceea domină social networkingul din Japonia şi are acum o cotă de piaţă de 80% în timp ce Facebook încearcă să o ajungă din urmă.

Long Tail oglindeşte comportamentul de căutare al utilizatorilor

Conceptul „Long Tail” a plecat de la Chris Anderson în anul 2004, a fost apoi discutat şi de alţii şi tratat mai detaliat în cartea „The Long Tail: Why the Future of Business Is Selling Less of More”. Cred că puţini ştiu despre ce este vorba şi ce implică mai exact această „coadă lungă”. Citind pe mai multe site-uri mi-am format următoarea părere: Long Tail se utilizează în procesul de optimizare al unui site pentru motoarele de căutare. Mai desemnează şi comportamentul de căutare al utilizatorilor de internet. Dar ca să înţelegem mai bine voi exemplifica în continuare. Continuă lectura