Ia-ţi toate cărţile în buzunar

landing-main-27c6a0cf67c14f166887d7be54f59e97

Din luna octombrie 2013 este disponibilă o nouă aplicaţie pentru Android. Este vorbe despre Readmill, o platformă prin care utilizatorii pot să încarce cărţi în format pdf. Este uşor de folosit şi are o interfaţă prietenoasă. Cărţile pot fi citite şi în timpul nopţii, nivelul de luminozitate se poate regla.

Utilizatorii au la dispoiziţie câteva unelte uşor de folosit. Ei pot marca foarte uşor textul, doar selectându-l, apoi îi pot adăuga comentarii şi îl pot distribui altor cititori. Aplicaţia îţi ţine evidenţa tuturor cărţilor din „biblioteca virtuală”, a cărţilor ce se află în curs de citire şi a celor terminate deja. În plus, cititorii pot să recomande cărţi, să posteze comentarii cu utilizatorii din comunitatea Readmill.

Aplicaţia are un desing elegant şi uşor de folosit. Deţine funcţia de sincronizare cu alte dispozitive. După părerea mea este o aplicaţie foarte utilă care merită descărcată, prin care poţi să ai o bibliotecă întreagă în buzunarul tău.

România în 2014

Cum va arăta România în 2014? Grea întrebare, nu am idee. Când am auzit acum câteva zile această întrebare, am spus: nu ştiu, dar aş putea să dau libertate imaginaţiei, măcar asta e gratis.

Am stat puţin şi m-am gândit, apoi am ştiut că vreau un an mai calm, vreau mai puţine proiecte semnate cu ochii închişi pentru a fi nevoiţi să ieşim în stradă la proteste şi să strigăm „uniţi salvăm”. Mai vreau emisiuni bune în online şi lista poate continua.

Dar veţi zice ce m-a apucat pe mine să scriu despre viitorul ţării noastre în 2014? În 6-7 noiembrie, a avut loc o conferinţă foarte intereseantă, Conferinţa anului viitor. Au participat oameni din diferite domenii care au încercat să răspundă acestei întrebări. Am văzut recent un videoclip cu o abordare interesantă, care merită urmărit. Este vorba de speech-ul lui Codin Pop, co-fondatorul Creative Monkeyz.

Voi mai aminti un speech despre leadership. Din punctul meu de vedere aşa ar trebui să arate o prezentare despre leadership. Un alt speech frumos realizat a fost o pledoarie pentru teatrul independent. În concluzie, mi s-a părut că a fost o iniţiativă care merită aplauze, cu discursuri care abordau problemele din unghiuri interesante şi care propuneau soluţii care merită puse în practică.

Acum aş vrea să vă întreb mai departe pe voi. Ce se va întâmpla în România în anul 2014?

Autostrada Arad -Timişoara în sfârşit inaugurată

Sâmbătă a fost inaugurată autostrada Arad Timişoara, la eveniment fiind prezenţi Premierul Boc şi Ministrul Transporturilor Anca Boagiu. Inaugurarea a decurs bine, nu au avut loc incidente, chiar cei doi au făcut şi un test-drive cu un pahar de apă pe bord. Spre bucuria tuturor, distanţa dintre cele două oraşe s-a înjumătăţit. Acum ajungi uşor în 15 minute de la Arad la Timişoara. De astăzi lăsăm în urmă traficul îngreunat şi nervii de pe vechea şosea  şi profităm de cei 32 de km de asfalt proaspăt turnat.

Păcat că la aşa scurt timp a avut loc un accident. Duminică noaptea un şofer a scăpat maşin ade sub control, ieşind de pe şosea şi izbindu-se de un utilaj al muncitorilor. Nu ştiu câţi dintre şoferi sunt informaţi asupra faptului că deocamdată sunt restricţii de viteză (100km/h). Oare ţine de PR? Ar fi trebuit să aibe loc o campanie de informare şi pentru şoferii cărora nu le este de ajuns indicatorul cu această restricţie amplasat la intrarea pe autostradă.

Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!

16 decembrie 1989 însemna prima zi de revoluţie. În această zi, câţiva timişoreni s-au adunat în faţa cesei lui Laszlo Tokes, pastorul care urma să fie evacuat din casa parohială de către comunişti. Oamenii au oprit tramvaiele, au început să scandeze lozinci,  au pornit apoi în coloane spre oraș, chemând timișorenii în stradă. Se scanda „Libertate şi Dreptate”. Autorităţile au intervenit cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc. Reacția autorităților doar i-a întărâtat pe timișoreni. Pe fondul primelor arestări, protestatarilor li se adaugă studenții și sindicatele. Din acest moment, protestul a devenit unul social. Manifestanții au spart vitrinele magazinelor, au dat foc cărților lui Ceaușescu și au distrus lozincile „Epocii de aur”, din oraș. Încep luptele de stradă care țin până după miezul nopții. Era prima zi a ceea ce va rămâne în istorie drept „Revoluția de la Timișoara”. Continuă lectura